Nicu Alifantis este invitatul Cristinei Stănciulescu la GÂNDURI BUNE. În a patra parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), cântărețul vorbește despre inspirația muzicală, care vine când nu te aștepți și muzica de teatru, care necesită o atenție deosebită.
Cristina Stănciulescu: Cum ați compus aceste piese care au rămas „green”?
Nicu Alifantis: Aș fi vrut eu să fie atât de simplu. În primul rând eu nu mi-am propus niciodată… Mă scol mâine dimineață pe la 8, beau o cafea și pe la 8.30 iau chitara în brațe și voi fi genial și voi face un mare hit. Nu iese nimic niciodată.
Nu mi-am propus lucrul ăsta. Când e să vină câte un cântec vine pur și simplu. Eu plec de la versuri întotdeauna. Foarte rar întâi am făcut muzica și după aia am căutat versurile. Nu, am plecat întodeauna de la versuri, au fost poeți sau poezii care mi-au plăcut foarte tare, m-am regăsit în ele, ca mesaj, atitudine, idee de comunicare și atunci poezia aia mi-a zis „fă-mă” și am făcut-o, pentru că nu e foarte dificil, acum sigur că îți dă și Dumnezeu și îți dă, trebuie să muncești, asta nu e o deviză, eu consider că mai am o sumedenie de lucruri de învățat.
Muzica e acolo printre versuri, pentru că dl. poet are un ritm al lui și vorbele alea curg, ideile la fel curg într-un anume ritm, cred că dacă reușești să descifrezi printre versuri și alte alea, găsești muzica, o afli. După aia sigur pui tu osul la treabă. La muzica de teatru nu e așa. Acolo trebuie să te apuci să muncești. Dacă eu aștept ca poezia să-mi dea startul, la muzica de teatru ăla e textul, aia e bucata, acolo trebuie o intervenție muzicală. Nu-mi dă nimeni nimic, n-am niciun cârlig de care să mă agăț. Mi-a plăcut toată viața să fac lucrurile astea două în paralel, ele se intersectează foarte puțin. E ca un du-te vino, drumuri pe care trebuie să le urmezi și să pleci pe altele, uite așa e și cu nebunia asta cu muzica.
GÂNDURI BUNE. Nicu Alifantis, invitatul Cristinei Stănciulescu la „Gânduri Bune” – A treia parte